Materiale de pictura recomandate pentru incepatori (+costuri)

Cand m-am apucat de pictura nu erau atat de multe informatii disponibile online. Nu am gasit pe cineva care sa-mi spuna clar de ce materiale de pictura am nevoie ca incepator.

Am cumparat ba din Lidl, ba de pe aliexpress, ba online, ba de la un magazin local, dar de fiecare data aveam impresia ca nu stiu ce fac.

Au urmat luni de cercatori, sute de articole citite, forumuri pana am ajuns sa inteleg ca m-am stresat degeaba. Important era sa incep sa pictez, sa nu aman, pentru ca nu voi sti niciodata totul despre pictura si culoare.

Acum ca am aceasta experienta in spate, vreau sa va opresc pe voi sa faceti aceeasi greseala.

Veti gasi in acest articol recomandarile mele de materiale de pictura pentru incepatori si alte informatii necesare, de baza, pentru a incepe sa pictati de astazi (daca aveti materialele) sau din zilele urmatoare (daca trebuie sa le comandati).

De asemenea, veti vedea ca este mai bine sa invatati anumite reguli, sau macar sa aveti un ghid. Veti incepe sa pictati cu un tel in minte si veti dezvolta obiceiuri sanatoase in procesul de creare a picturilor. Apoi totul va merge fluent.

Sa incepem.

Tipuri de culori recomandate pentru incepatori

Nu putem incepe fara principalul material pentru pictura: vopselele. Dar de care?

Auzisem si eu de acuarele, de picturile in ulei, de acrilice. Stiam ca vreau sa incep sa pictez, dar nu stiam cu ce sa incep.

Am ajuns la concluzia ca acrilice sunt cea mai buna varianta. Acrilice sunt cea mai usoara varianta de a invata sa pictezi cu succes.

Majoritatea culorilor sunt create prin amestecuri de pigmenti de vopsea cu un liant. Diferentele dintre tipurile de culori pe care le intalniti in magazinele de arta, uleiuri, acuarele si acrilice, se datoreaza diferitelor tipuri de lianti.

Culorile acrilice folosesc un liant polimer de emulsie acrilic (asta ca sa fie tehnic). Acest lucru le ajuta sa fie solubile in apa cand sunt umede (cand ies din tub), dar sa devina rezistente la apa cand se usuca (dupa ce se usuca pe panza). 

Avantajele culorilor acrilice sunt multiple: 

  • se usuca relativ repede (ceea ce artistii denumesc un “timp de lucru” scurt), ceea ca va permite sa treceti la urmatorul strat nu dupa mult dupa dupa ce l-ati terminat pe cel anterior;
  • puteti aplica straturi, astfel va permite sa ascundeti anumite greseli;
  • sunt ieftine;
  • se gasesc peste tot. Sunt foarte multe magazine online care comercializeaza acrilice. La sfarsitul articolului veti regasi cateva site-uri de pe care am comandat acrilice si am fost multumit. De asemenea, le puteti gasi si in magazine locale de pictura si desen.
  • se gasesc intr-o foarte mare varietate de culori, nuante si tonuri. Acest ultim lucru este un mare avantaj, dar poate fi si un dezavantaj, pentru ca poate fi intimidant la inceput. Continuati sa cititi si veti da, mai jos, peste lista mea de culori acrilice recomandate pentru incepatori, pentru a nu parea coplesitoare pictura.
Sfat pentru incepatori: Desi timpul de uscare este relativ scurt, imi mentin parerea ca acrilicele sunt cele mai bune materiale de pictura pentru incepatori. Au prea multe avantaje.

Bineinteles, timpul de uscare difera de cat de gros este stratul de vopsea aplicat (atat pe panza cat si pe paleta), cat de absorbanta este suprafata pe care pictati, cu ce diluati acrilicele (fie ca e apa sau un mediu special) sau de caldura si umiditatea din mediul in care pictati.

Avand in vedere ca sunteti incepatori, poate va ganditi ca nu e bine sa se usuce repede, pentru ca ritmul vostru de a picta va fi mai lent. Nu va faceti griji, evaporarea acrilicelor poate fi controlata.

Puteti folosi o paleta umeda care este conceputa special pentru a pastra acrilicele umede pentru mai mult timp. Din pacate nu am gasit pe niciun magazin online din Romania acest tip de paleta, dar se gasesc pe amazon.

Un alt mod prin care puteti prelungi timpul de uscare este sa folositi mediumuri din polimeri acrilici, cum ar fi acesta. Se amesteca acrilicele cu mediumul pentru a se dilua si pentru a le mentine umede mai mult timp.

Ele vor schimba consistenta acrilicelor, oferindu-va flexibilitate si libertate creativa, dar fara sa influenteze culoarea. De asemenea, puteti incerca sa amestecati acrilicele cu apa sau cu aburi.

Culori de calitate hobby sau profesionale

Si eu am avut aceasta intrebare la inceput. Va recomand cu incredere sa incepeti cu cele hobby, pentru studenti, de la Maimeri (Polycolor). Le veti gasi in tuburi, mai mici sau mai mari, sau in borcanele.

Au o acoperire foarte buna, sunt multe culori disponibile pe piata si sunt accesibile la pret. Nu are rost sa “spargeti banca”, mai ales acum, la inceput, pentru a cumpara cele mai bune materiale de pictura.

Cand veti avansa cu pictura puteti trece la cele profesionale, cum ar fi Winsor & Newton. Cu cat o culoare este mai scumpa, cu atat se foloseste mai mult pigment in compozitie.

Culorile profesionale au o putere de acoperire mai mare, sunt opace si sunt mai subtiri, fiind mai usor de lucrat cu ele. Acest lucru vine si cu un pret mai ridicat.

Sfat pentru incepatori: Va recomand sa va cumparati culori de la Maimeri (Polycolor).

Daca nu sunteti incepatori si doriti sa continuati cu Winsor & Newton, va recomand sa folositi legenda de pe pictorshop, pentru a afla gradul de rezistenta la lumina al culorii respective (maxim, mediu, minim), precum si nivelul de transparenta al culorilor (opace, semiopace, transparente).

Ai nevoie doar de trei culori

Materialele de pictura pentru incepatori trebuie sa contina si niste culori, nu?

Recomandarea mea este sa incepeti cu o paleta limitata de 3 culori acrilice (da, doar 3 culori), acestea fiind si reci si calde:

  • Burnt Umber (umbra arsa – un maro cu o tenta muta de portocaliu) sau Burnt Sienna (sienna arsa – un maro cu o tenta intensa de portocaliu)
  • Ultramarine Blue (Albastru Ultramarin)
  • Titanium White (Alb Titan)

Nu, nu este o greseala. Cand m-am decis sa ma apuc de pictura mi-am cumparat vreo 20 de tuburi, de diferite culori, cele care mi s-au parut mie ca arata mai bine.

Aveam vreo 5 nuante de verde, dar nu stiam daca tind spre albastru (formand un verde rece) sau spre galben (formand un verde cald), si, in momentul in care amestecam un verde rece cu o culoare calda, iesea un maro si nu intelegeam de ce.

Sfat pentru incepatori: Recomand doar aceste 3 culori la inceput (burnt umber, ultramatine blue, titanium white). 

Pe baza lor se pot crea foarte multe nuante. La inceput este mai important sa invatati sa le amestecati si sa le aplicati, decat sa va cumparati 20 de culori cum am facut eu.

De asemenea, nu recomand sa va cumparati seturi de culori. Veti primi in jur de 12 culori care mai mult va vor incurca si din care veti folosi jumatate. In plus, sunt scumpe pentru ce ofera.

Daca doriti sa stiti si de ce ar trebui sa folositi doar aceste 3 culori, va recomand cu incredere acest articol pe care l-am scris. Veti afla si ce alte culori folosesc eu.

Acum ca ne-am hotarat la tipul de vopsea (acrilice), calitate (hobby) si ce culori sa folosim (cele 3), putem incepe sa cream un cos de materiale de pictura pentru incepatori, la care sa adaugam costuri. Pana acum avem:

Materiale de pictura pentru incepatoriCost
3-5 culori acrilice 75 ml~ 60 lei

Pe ce sa pictezi

Acum stim cu ce pictam si ce culori putem folosi, sa vedem pe ce pictam. Un foarte mare avantaj al culorilor acrilice este faptul ca poti picta cu ele pe panza, pe hartie, pe carton, pe lemn, pe sticla, pe perete, pe plastic, in principiu, cam pe orice vrei tu.

Eu pictez cel mai des pe panza. Fie pe placa de panza, fie pe panza pe sasiu (din bumbac).

Placa de panza este o bucata de carton peste care este lipita panza, pe fata si pe laterale. Aceste placi au o absorbtie destul de buna, sunt usoare si pot fi transportate peste tot fara efort.

Panzele pe sasiu, in schimb, au o suprafata mult mai buna pentru pictura. Au o absorbtie mai buna, au o usoara textura evidentiata pe suprafata, ceea ce face ca vopseaua acrilica sa aiba o mai buna aderenta. Sunt rezistente si la straturi groase de acrilice, si la straturi apoase.

Sfat pentru incepatori: Eu recomand panzele pe sasiu.

Panzele pe sasiu pe care le cumparati de la magazinele de specialitate sunt panze intinse pe un cadru de lemn (de brad sau de pin, pentru a fi usoare si rezistente) si vin deja pregatite pentru pictura. Asta inseamna ca au 2-3 straturi de gesso alb. 

Gesso este un material folosit pentru a pregati panza pentru pictura. Este asemanator cu vopseaua acrilica alba, dar se usuca mai greu si intareste panza, sporind si gradul de absorbtie. Online puteti gasi panze pe sasiu pe pictorshop.

Sa vedem cum arata acum cosul nostru de materiale de pictura pentru incepatori:

Materiale de pictura pentru incepatoriCost
3-5 culori acrilice 75 ml~ 60 lei
2 panze (20×30 si 30×40)~ 50 lei

Ce pensule sunt bune pentru incepatori

Ca si in cazul culorilor acrilice, la inceput mi-am cumparat peste 15 pensule. Mare greseala.

Cel mai bine, la inceput, este sa pastrezi lucrurile cat mai simple. Astfel vei afla cum sa stapanesti o pensula si ce pensule se potrivesc cu stilul tau de a picta.

Si eu am preferinte de pensule, mai ales catre cele mai vechi. M-am obisnuit cu ele, imi sunt la indemana, am incredere in ele si ma simt confortabil cand le folosesc.

Recomand urmatoarele tipuri de pensule:

  • o pensula plata lunga
  • o pensula lata conica
  • o pensula filbert (sau limba de pisica)
  • o pensula rotunda.

Pensula plata lunga este, evident, plata. Este o pensula cu margini plate, cu un unghi ascutit la margine si cu ajutorul careia puteti picta muchii clare.

Pensula plata conica este asemanatoare cu cea plata lunga, doar ca are lungimea perilor mai scurta si marginile usor conice. Este folositoare pentru intinderea culorilor pe panza.

Pensula filbert (sau limba de pisica) este o pensula plata cu marginile usor rotunjite, capatand o curbura frumoasa. Este excelenta pentru amestecarea culorilor.

Intr-o pensula rotunda toti perii se reunesc intr-un punct. Eu de obicei folosesc perii rotunde mici, sunt foarte bune pentru detalii.

Pensulele sunt fie din par natural, fie din fibre sintetice. Eu folosesc, de regula, pensule cu peri sintetici. Sunt mai bune pentru acrilice pentru ca nu absorb apa la fel de mult ca parul natural, care este mai poros.

De ce este important? Pentru ca veti curata pensulele in apa si, astfel, se curata mai bine cele cu peri sintetici

Un alt avantaj al pensulelor cu peri sintetici este faptul ca sunt mai ieftine.

Nu inseamna ca nu exista avantaje in a folosi pensule cu peri naturali. Daca folositi o pensula cu peri de porc, de exemplu, datorita faptului ca firul de par este gros, va fi mai usor sa pictati in straturi groase, nediluate, de acrilice.

Sfat pentru incepatori: Va recomand sa mergeti pe pensule cu peri sintetici la inceput, nu este un detaliu cu care ar trebui sa va bateti capul. Pentru inceput puteti merge pe acest set de pensule.

Eu folosesc o perie cu maner scurt pentru detalii si o perie cu maner mai lung pentru ca ma pot indeparta de panza in timp ce pictez.

Un lucru foarte important si pe care trebuie sa-l retineti este sa va curatati periile in mod regulat si sa le pastrati perii moi cand pictati.

Asta din cauza ca acrilicele se usuca repede si va puteti strica cu usurinta pensulele. Daca se usuca acrilicele pe pensule este foarte greu sa le curatati. Puteti folosi apa si sapun sa le curatati, nu se vor deteriora.

Update la cosul nostru de materiale de pictura pentru incepatori:

Materiale de pictura pentru incepatoriCost
3-5 culori acrilice 75 ml~ 60 lei
2 panze (20×30 si 30×40)~ 50 lei
pensule~ 35 lei

Materiale aditionale

Vei mai avea nevoie de cateva materiale de pictura daca esti incepator. Pastram totul simplu. Unele dintre ele le gasiti prin casa.

  • Paleta pentru amestecat culorile. Le gasiti in diverse variante, din lemn, din plastic, din hartie, dar recomandarea mea este sa folositi paleta din hartie cerata detasabila. Nu puteti curata o paleta din lemn dupa ce se usuca vopseaua acrilica pe ea. Pe cea din plastic o puteti curata, doar ca va fi chinuitor. Paleta din hartie cerata este formata din mai multe hartii de unica folosinta pe care puneti si amestecati culorile. Dupa ce terminati sesiunea de pictura, pur si simplu rupeti foaia, o aruncati si aveti o paleta curata dedesubt. Fara mare efort sunteti gata pentru urmatoarea sesiune de creatie. Puteti gasi paleta aici.
  • Un borcan cu apa.
  • Un cutit pentru pictura (optional). Eu folosesc acest cutit pentru pictura pentru ca este flexibil si pentru ca pot folosi latura mai scurta pentru a amesteca usor culorile si pentru a le intinde pe panza.
  • Un spray cu apa (optional). Uneori il folosesc pentru a pastra culorile umede pentru mai mult timp.
  • O rola de servetele de bucatarie. Puteti folosi servetelele pentru a ajusta cata apa vreti sa fie pe pensula si sa va stergeti pensulele.
  • Un sevalet. Pentru unii este optional, dar pentru mine nu. Mi-ar fi greu sa lucrez fara un sevalet. Nu trebuie sa optati pentru un sevalet scump, pentru inceput acest sevalet de pe artpic e suficient. Un sevalet este de mare ajutor. Il folosesc si pentru a picta pe scaun si pentru a picta in picioare. Ma pot indeparta de pictura sa o vad de la distanta si in ansablu, si pot reveni cu corecturi imediat. Daca nu doriti sa investiti acum intr-un sevalet, puteti picta si pe o suprafata plana, doar sa inclinati panza spre voi.

Cam asta e tot ce aveti nevoie pentru a incepe sa pictati.

Aici sunt costurile finale pentru cosul de materiale de pictura recomandate pentru incepatori:

Materiale de pictura pentru incepatoriCost
3-5 culori acrilice 75 ml~ 60 lei
2 panze (20×30 si 30×40)~ 50 lei
pensule~ 35 lei
paleta~ 18 lei
borcangratuit
cutit pentru pictura~ 19 lei
spray cu apa~ 2 lei
rola de servetele de bucatarie~ 5 lei
sevalet~ 100 lei
Total (cu aproximatie)~ 300 lei

Parerea mea, este un pret accesibil pentru incepatori (mai mic decat unele seturi de pictura), mai ales pentru ca, initial, costul este mai mare si vorbim aici de 2 tablouri. Ulterior veti avea nevoie doar de culori, panze si pensule (rar).

Branduri de vopsele acrilice recomandate

Dupa cum am spus si mai sus, recomand culorile de la Maimeri (Polycolor) pentru incepatori. Pe tuburi scrie Maimeri, pe borcanele scrie Polycolor, dar sunt acelasi brand.

Sfat: Pentru avansati recomand culorile de la Winsor & Newton. 

Pentru restul materialelor nu am momentan recomandari de branduri. Cam toate sunt la fel si nu cred ca ar trebui sa va focusati pe branduri.

Recomandari de site-uri online

Cumparaturile de materiale de pictura mi le fac si online, dar, de regula, cumpar de la un magazin din localitate (Bacau). De aici imi fac stocuri de panze (fabricate in Bacau), pensule si culori. Prefer sa ajut firmele locale.

In plus, nu se compara cumparaturile online cu senzatia de a fi intr-un magazin de arta. E ca si cum ai duce un copil intr-un magazin de jucarii.

Magazinele online recomandate de mine sunt:

https://www.rafaeloartist.ro/ – Panze

https://www.mustash.ro/ – Diferite materiale de pictura

https://www.profiart.ro/ – Diferite materiale de pictura

https://www.artpic.ro/ – Diferite materiale de pictura

https://www.pictorshop.ro/ – Diferite materiale de pictura

https://www.colorit.ro/ – Diferite materiale de pictura

https://www.magazinulartistilor.ro/ – Diferite materiale de pictura


Dupa cum vedeti, nu sunt necesare foarte multe materiale pentru pictori incepatori. Si nici nu sunt scumpe.

Acum, presupunand ca sunteti interesati sa pictati si ca aveti deja materialele necesare, va recomand sa mergeti la articolul Pictura pas cu pas (pasii pentru crearea unui tablou), pentru a vedea care sunt urmatorii pasi pe care trebuie sa-i faceti.

Sa aveti o zi creativa!

Cateva recomandari de la mine

Multumesc pentru ca ai citit acest articol. Sper ca ai gasit informatiile pe care le cautai si ca ti-au fost de ajutor. Mai jos gasesti cateva site-uri de unde-mi cumpar materialele de pictura si cartile necesare pentru a aprofunda aceasta minunata arta. Link-urile catre aceste materiale sunt de afiliere, deci, daca te hotarasti sa comanzi ceva, voi primi si eu un mic comision. Cu toata onestitatea, acestea sunt materialele pe care le folosesc eu si le recomand tuturor, chiar si prietenilor si familiei.

Materiale pentru pictura – cand vine vorba de materiale de pictura recomand Pictorul fericit. Au materiale foarte bune, mai ales culori acrilice si pensule. De asemenea, recomand si Galeria creativ pentru diversitatea materialelor.

Picturi pe numere – cele mai bune site-uri de unde puteti comanda picturi pe numere sunt Criando si Pictorul fericit. Criando are si o oferta buna de 5+1 la seturi de picturi pe numere. De asemenea, tot la Criando poti comanda o pictura pe numere personalizata, dupa o fotografie.

Carti – eu imi comand carti de pe Carturesti si de pe Litera.

Materiale pentru desen – vei gasi materiale foarte bune pe Galeria Creativ: markere, grafit, creioane etc.

Daca doresti mai multe recomandari, am creat aceasta pagina. Vei gasi recomandari de carti, materiale de pictura, site-uri de unde ma inspir si canale de youtube pe care le urmaresc.